Efectul Dunning-Kruger
Dunning-Kruger effect
Afirmația evaluată: Cei mai slabi la un test își supraestimează cel mai mult performanța.
Publicat · cum lucrăm
Pe scurt
Efectul Dunning-Kruger e numele dat observației că oamenii cu cele mai slabe rezultate la un test își supraestimează cel mai mult performanța, iar cei cu cele mai bune rezultate tind ușor să se subestimeze. Tiparul în sine apare constant. Dezbaterea e despre de ce apare: dintr-o lipsă de autocunoaștere a celor slabi, cum au propus autorii, sau, măcar în parte, din felul în care sunt analizate datele.
Ce spune
Studiul original. Kruger și Dunning (1999) le-au dat unor studenți de la Cornell teste de umor, gramatică și logică, apoi i-au rugat să-și estimeze performanța. În patru studii, cei din sfertul cu cele mai slabe rezultate s-au supraestimat puternic: aveau rezultate de nivelul percentilei 12, dar s-au plasat singuri în medie la percentila 62. Autorii au propus că cei mai puțin pricepuți poartă o „dublă povară”: greșesc și, în plus, le lipsește tocmai abilitatea de a-și recunoaște greșelile. Când abilitățile lor au fost îmbunătățite, și-au evaluat mai bine limitele. Studiul nu l-am citit integral; îl descriem după rezumat și după Magnus și Peresetsky (2022) și Mazor și Fleming (2021).
Explicația statistică. Încă din 2002, alți cercetători au observat că tiparul poate apărea și fără vreo deficiență psihologică. Două lucruri bine cunoscute ajung: majoritatea oamenilor se cred peste medie, iar estimările imperfecte tind să regreseze spre medie. Magnus și Peresetsky (2022) adaugă un argument simplu: scala are limite. Un student care ia 95 din 100 are foarte puțin loc să se supraestimeze și mult loc să se subestimeze; unul care ia 10 e în situația opusă. Pe datele a 665 de studenți de la Moscova, care și-au prezis nota la un examen de statistică, un model care ține cont doar de aceste limite reproduce aproape perfect tiparul. Concluzia lor: efectul există, dar nu spune nimic despre natura umană.
Dar nu doar statistică. Jansen, Rafferty și Griffiths (2021) au repetat două dintre studiile originale cu aproximativ 4.000 de participanți fiecare. Au construit un model în care toți participanții judecă la fel de rațional și au arătat că și acesta produce tiparul, pentru că oamenii pornesc de la o așteptare că vor reuși destul de bine. Au comparat apoi acest model cu unul în care cei slabi își evaluează mai prost răspunsurile. Datele de la extreme, cei foarte slabi și cei foarte buni, s-au potrivit mai bine cu al doilea. Mazor și Fleming (2021), comentând studiul, conchid că efectul nu e doar un artefact statistic, dar că nu e clar dacă e o problemă separată de autocunoaștere sau doar aceeași slăbiciune care se vede de două ori: o dată în test și o dată în estimare.
Exemplu
Doi colegi termină același examen. Unul a răspuns greșit la jumătate din întrebări, dar crede că a luat o notă bună, pentru că nu-și dă seama care răspunsuri sunt greșite. Celălalt a răspuns aproape perfect, dar se îndoiește de câteva întrebări și își estimează nota mai jos decât e. Exemplul e o ilustrare, nu un studiu citat aici.
Cum îl aplici
Pașii de mai jos sunt un mod practic de aplicare propus de noi, pornind de la studiile citate.
- Nu folosi efectul ca insultă. „Dunning-Kruger” a devenit o etichetă pentru oameni pe care îi considerăm proști. Studiile vorbesc despre medii de grup și despre teste specifice, nu despre persoane.
- Cere feedback concret, nu doar impresia ta. Dacă nu poți recunoaște singur un răspuns greșit, ai nevoie de cineva sau de ceva care să ți-l arate.
- Când înveți ceva nou, presupune că ai o imagine incompletă despre cât știi. Kruger și Dunning arată că, odată cu abilitatea, crește și capacitatea de a-ți vedea limitele.
- Când citești despre efect, uită-te la grafic. Un tipar în care cei slabi par să se supraestimeze poate apărea și din limitele scalei și din regresia spre medie. Vezi intrarea despre regresia spre medie.
Limite și nuanțe
- Tiparul e real, explicația e disputată. Aproape toți autorii citați aici acceptă că cei slabi își supraestimează în medie rezultatele. Dezacordul e despre cauză.
- Estimarea poate fi corectă cu informații greșite. Krajč și Ortmann (2007) propun că problema nu e o judecată distorsionată, ci o judecată corectă făcută pe baza unor informații distorsionate, de exemplu despre cum se descurcă ceilalți.
- Majoritatea dovezilor vin de la studenți și din teste scurte. Jansen et al. au extins eșantionul online, dar tot pe teste de gramatică și logică.
- Ce am citit. Magnus și Peresetsky (2022), din Frontiers in Psychology, și Mazor și Fleming (2021), din arhiva University College London, le-am citit integral. Pentru Kruger și Dunning (1999), Jansen et al. (2021) și Krajč și Ortmann (2007) am citit rezumatele. Un răspuns din 2022 la una dintre criticile statistice era blocat în arhiva universitară și nu l-am folosit.
Surse
- Justin Kruger, David Dunning (1999). Unskilled and unaware of it: How difficulties in recognizing one's own incompetence lead to inflated self-assessments
- Marian Krajč, Andreas Ortmann (2007). Are the unskilled really that unaware? An alternative explanation
- Rachel A. Jansen, Anna N. Rafferty, Thomas L. Griffiths (2021). A rational model of the Dunning-Kruger effect supports insensitivity to evidence in low performers
- Matan Mazor, Stephen M. Fleming (2021). The Dunning-Kruger effect revisited
- Jan R. Magnus, Anatoly A. Peresetsky (2022). A statistical explanation of the Dunning-Kruger effect
Vezi și: Blestemul cunoașterii, Cercul de competență, Regresia spre medie