neur.ro

Experimentul Asch (conformismul)

Asch conformity experiments

tip: efect · origine: studiu · dovezi: susținute · teme: cum îi judecăm pe alții

Afirmația evaluată: Când un grup dă în unanimitate un răspuns evident greșit, mulți oameni îl repetă, deși văd că e greșit.

Publicat · cum lucrăm

Pe scurt

În experimentele lui Solomon Asch din anii 1950, un participant stătea la masă cu alți câțiva „participanți”, de fapt complici ai experimentatorului. Toți trebuiau să spună, cu voce tare și pe rând, care dintre trei linii e la fel de lungă ca o linie de referință. Sarcina era foarte ușoară, dar în unele probe complicii dădeau toți același răspuns greșit. Cam o treime dintre răspunsurile participanților reali au urmat grupul. Rezultatul s-a repetat de multe ori, inclusiv în replicări din 2019 și 2023, dar variază cu cultura, cu epoca și cu cine formează majoritatea. Partea mai puțin cunoscută: cei mai mulți participanți au rămas independenți în majoritatea probelor.

Ce spune

Experimentul. Participantul real răspundea printre ultimii, după ce îi auzise pe ceilalți. În probele obișnuite, complicii răspundeau corect; în cele „critice”, toți dădeau același răspuns greșit. După Franzen și Mäder (2023), Asch a raportat la 123 de participanți o rată medie de 36,8% răspunsuri greșite în probele critice. După Ušto et al. (2019) și Capuano și Chekroun (2024), aproximativ trei sferturi dintre participanți au cedat măcar o dată, iar restul nu au cedat niciodată. Studiile lui Asch nu le-am citit; le descriem după aceste surse.

Meta-analizele. Bond și Smith (1996) au strâns 133 de studii din 17 țări. În 44 de replicări stricte, media răspunsurilor conforme a fost de 25%. Conformismul a scăzut în studiile americane după anii ’50 și a fost mai mare în culturile colectiviste decât în cele individualiste. Bond (2005), pe 125 de studii de tip Asch, a găsit o mărime medie a efectului de 0,89, adică un efect mare, și a arătat că mărimea grupului contează diferit după cum răspunsurile sunt publice sau private. Pe amândouă le descriem după sursele citite și după rezumate; articolele sunt accesibile doar contra cost.

Replicări recente.

Și replicări eșuate. După Ušto et al., Perrin și Spencer (1981) au obținut, cu studenți britanici, un singur răspuns conform din 396, iar Lalancette și Standing (1990), cu studenți canadieni, niciunul. Perrin și Spencer au numit efectul „un copil al vremii lui”. Replicările ulterioare din Marea Britanie, Kuweit, Japonia, Bosnia și Elveția au găsit totuși conformism.

Procentul de răspunsuri care au urmat grupul în probele critice: Asch, anii 1950, 36,8%; media a 44 de replicări stricte, 25%; Franzen și Mäder 2023, 33%, iar cu plată pentru răspunsul corect, 25%; Ušto et al. 2019, Bosnia, 35,4%; Perrin și Spencer 1981, Marea Britanie, 1 din 396. O treime, de 70 de ani, cu excepții Răspunsuri care au urmat grupul în probele în care grupul greșea Asch, anii 1950 36,8% 44 de replicări stricte (Bond și Smith) 25% Elveția, 2023 33% Elveția, 2023, cu plată pentru răspuns corect 25% Bosnia, 2019 35,4% Marea Britanie, 1981 1 din 396
Asch, după Franzen și Mäder (2023); replicările stricte, după Bond și Smith (1996), citați de Franzen și Mäder; Bosnia, Ušto et al. (2019); Marea Britanie, Perrin și Spencer (1981), după Ušto et al. Studiile diferă ca număr de probe și de complici.

De ce ne conformăm? Explicația clasică distinge două motive: vrem să fim acceptați de grup (influență normativă) sau credem că grupul știe mai bine (influență informațională). Bond (2005) a găsit că mărimea grupului contează diferit după cum răspunsurile sunt date cu voce tare sau în privat, ceea ce sugerează că ambele motive funcționează. Capuano și Chekroun (2024) notează că oamenii se conformează mai greu când e în joc o normă morală decât o convenție socială. Hodges și Geyer (2006), după aceeași recenzie, citesc rezultatele altfel: participanții nu se supun pur și simplu, ci încearcă să echilibreze adevărul cu respectul pentru grup, alternând răspunsurile corecte cu cele conforme.

Exemplu

Într-o ședință, toți colegii spun pe rând că planul propus e realist, deși unul dintre ei vede clar că termenul e imposibil. Când îi vine rândul, spune și el „da, merge”. Un singur coleg care ar fi spus înaintea lui „eu cred că nu” i-ar fi ușurat mult răspunsul. Exemplul e o ilustrare, nu un studiu citat aici.

Cum îl aplici

Pașii de mai jos sunt un mod practic de aplicare propus de noi, pornind de la studiile citate.

  1. Cere părerile în scris, înainte de discuție. Presiunea e mai mare când răspunsurile sunt date cu voce tare, pe rând. Un vot sau o notă scrisă înainte îi lasă pe oameni să spună ce văd.
  2. Lasă-i pe cei mai puțin influenți să vorbească primii. Participantul lui Asch răspundea după ce auzise grupul. Ordinea contează.
  3. Fii tu vocea care nu e de acord. Presiunea din experimentul lui Asch vine dintr-un grup unanim. Un răspuns diferit spus cu voce tare rupe unanimitatea pentru cei care urmează.
  4. Contează ce e în joc. Plata pentru răspunsul corect a redus conformismul, iar normele morale rezistă mai bine decât convențiile. Când o decizie contează, spune asta explicit.

Limite și nuanțe

Surse

Vezi și: Efectul spectatorului (bystander effect), Experimentul închisorii Stanford, Experimentul Milgram (obediența față de autoritate)