neur.ro

Eroarea de confirmare

Confirmation bias

tip: efect · origine: studiu · dovezi: susținute · teme: judecăți și probabilități, cum îi judecăm pe alții

Afirmația evaluată: Oamenii caută și interpretează dovezile în favoarea a ce cred deja.

Publicat · cum lucrăm

Pe scurt

Eroarea de confirmare înseamnă, în definiția lui Nickerson (1998), „căutarea sau interpretarea dovezilor în moduri părtinitoare față de convingerile, așteptările sau ipoteza pe care le ai deja”. Nickerson o numește „un fenomen omniprezent, cu multe fețe”: apare când alegi ce să verifici, ce surse să citești și cum judeci un argument. Studiile susțin bine tendința de bază. Dar sub același nume se strâng lucruri diferite, iar cel mai dramatic dintre ele, ideea că dovezile contrare îi fac pe oameni să creadă și mai tare ce credeau, s-a dovedit rar.

Ce spune

Sarcina 2-4-6. Wason (1960) le-a dat participanților șirul de numere 2-4-6 și le-a spus că respectă o regulă pe care trebuie s-o descopere. Puteau propune alte șiruri de câte trei numere și aflau de fiecare dată dacă respectă regula sau nu. Regula reală era foarte largă: orice trei numere în ordine crescătoare.

În sarcina 2-4-6, cine presupune că regula e „numere pare, din 2 în 2” testează șiruri ca 8-10-12 și primește mereu „da”, pentru că regula reală, orice trei numere crescătoare, le include. Doar un test din afara ipotezei, ca 1-5-20, ar arăta că ipoteza e prea îngustă. În studiul lui Wason din 1960, din 29 de participanți, 6 au găsit regula din prima, 13 au ajuns la o concluzie greșită, 9 la două sau mai multe concluzii greșite, iar unul n-a ajuns la nicio concluzie. Testezi doar ce ți-ar confirma ideea sarcina 2-4-6 (ilustrare) regula reală: orice trei numere crescătoare ipoteza: pare, din 2 în 2 8-10-12: da 20-22-24: da 1-5-20: da Testele din interiorul ipotezei primesc mereu „da”. Doar un test din afara ei arată că e prea îngustă. Wason (1960): 29 de participanți au găsit regula din prima 6 au ajuns la o concluzie greșită 13 la două sau mai multe greșite 9 n-au ajuns la nicio concluzie 1
Sus: ilustrare după descrierea sarcinii din Nickerson (1998). Jos: date din rezumatul lui Wason (1960).

Din 29 de participanți, doar 6 au găsit regula fără să anunțe întâi una greșită. Nickerson (1998) descrie tiparul: oamenii presupuneau ceva de genul „numere pare, din 2 în 2” și propuneau apoi doar șiruri care se potriveau cu ipoteza lor. Fiecare primea „da”, așa că ipoteza părea confirmată. Dar cum regula reală le cuprindea pe toate, testele acestea nu puteau arăta niciodată că ipoteza e prea îngustă. Pentru asta ar fi trebuit să încerce un șir care, după ipoteza lor, ar fi primit „nu”.

Nu orice test pozitiv e o eroare. Klayman și Ha (1987) au arătat că multe fenomene numite „eroare de confirmare” se explică mai bine printr-o strategie a testului pozitiv: verifici cazurile în care te aștepți să apară ce cauți. Strategia nu e în sine părtinitoare. În multe situații reale e o metodă bună, dar duce la greșeli sistematice în situații ca 2-4-6, unde ipoteza ta e un caz particular al regulii reale.

Cum judecăm dovezile. Lord, Ross și Lepper (1979) au ales studenți care susțineau sau se opuneau pedepsei cu moartea și le-au dat să citească două studii inventate: unul care părea să arate că pedeapsa descurajează crima și unul care părea să arate contrariul. Fiecare tabără a găsit mai convingător studiul care îi confirma părerea, iar participanții au raportat că părerile lor s-au întărit pe parcurs. Rezultatul a devenit exemplul clasic de polarizare: aceleași dovezi îi depărtează pe oameni, în loc să-i apropie.

Ce surse alegem. Hart și colegii (2009) au adunat studiile în care oamenii puteau alege între informații care le susțineau părerile și informații care le contraziceau. În medie, au preferat informațiile favorabile, cu un efect moderat (d = 0,36). Preferința era mai slabă când părerea nu ținea de valorile lor, când erau mai siguri pe ea și când informația contrară le era utilă pentru un scop concret. În ultimul caz, oamenii chiar preferau informația contrară.

Exemplu

Ți-ai format părerea că un coleg e neserios. De acum observi fiecare întârziere a lui și fiecare termen ratat, dar nu-ți rămân în minte zilele în care a stat peste program. Fiecare întârziere îți confirmă ideea. Ca în sarcina 2-4-6, întrebarea utilă nu e „ce se potrivește cu părerea mea?”, ci „ce ar trebui să văd dacă m-aș înșela, și am căutat asta?”. Exemplul e o ilustrare, nu un studiu citat aici.

Cum îl aplici

Pașii de mai jos sunt un mod practic de aplicare propus de noi, pornind de la studiile citate.

  1. Caută testul care te-ar contrazice. Lecția din 2-4-6: întreabă-te ce rezultat ar arăta că ai greșit și verifică exact cazul acela, nu încă unul care se potrivește.
  2. Gândește-te la alternative. Nickerson (1998) citează studii în care tendința a scăzut când oamenii au fost rugați să ia în calcul ipoteze alternative, dar notează că spontan nu fac asta.
  3. Găsește motive împotriva propriei judecăți. Nickerson sugerează să cauți motive pentru și mai ales împotriva unei concluzii, pentru că încrederea exagerată vine în parte din faptul că nu te gândești de ce ai putea greși.
  4. Separă pledoaria de evaluare. Când construiești un argument, aduni dovezi pentru el. Când decizi ce e adevărat, cântărești și dovezile contra. Nickerson observă că mulți oameni le confundă pe cele două.
  5. Citește și surse cu care nu ești de acord. Hart et al. (2009) au găsit că oamenii aleg informația contrară când le e utilă. Fă-o utilă: caută cel mai bun argument al celeilalte părți, nu pe cel mai slab.

Limite și nuanțe

Surse

Vezi și: Disonanța cognitivă (cognitive dissonance), Efectul de ancorare, Efectul de halo, Efectul Pygmalion, Eroarea fundamentală de atribuire, Euristica disponibilității, Gândește și varianta opusă