neur.ro

Judecata după rezultat (outcome bias)

tip: efect · origine: studiu · dovezi: solide · teme: judecăți și probabilități

Afirmația evaluată: Judecăm o decizie după cum s-a terminat, nu după cât de bine a fost gândită.

Publicat · cum lucrăm

Pe scurt

Judecata după rezultat înseamnă că evaluăm o decizie după cum s-a terminat, nu după cât de bine a fost luată cu informațiile de atunci. Orice decizie reală se ia în incertitudine, deci e un fel de pariu. Un pariu bun se poate pierde, iar unul prost se poate câștiga. Când rezultatul ne spune ceva nou despre decizie, e firesc să conteze. Problema apare când contează și atunci când decidentul n-ar fi putut ști mai mult.

Ce spune

Experimentul original. Baron și Hershey (1988) le-au dat unor studenți descrieri de decizii medicale. Un exemplu: un bărbat de 55 de ani are dureri în piept care îl împiedică să muncească. O operație de bypass i-ar opri durerile și i-ar crește speranța de viață de la 65 la 70 de ani, dar 8% dintre pacienți mor în timpul operației. Medicul decide să opereze. Într-o variantă, operația reușește. În alta, pacientul moare. Studenții au notat calitatea deciziei pe o scală de la −3 la +3, fiind rugați explicit să judece decizia și gândirea din spatele ei, nu rezultatul. Aceeași decizie a primit, în medie, 0,85 când operația a reușit și −0,05 când pacientul a murit.

Chiar și când știi că n-ar trebui. Dintre ultimii 8 studenți întrebați, 7 au spus că rezultatul n-ar trebui să conteze în evaluare, iar efectul a apărut și la ei. În alt experiment, cu 29 de participanți, rezultatul a schimbat și cât de competent li s-a părut medicul pentru deciziile viitoare. Instrucțiunile spuneau clar că medicul nu efectuase el operația și nu știuse mai mult decât participanții. Efectul a apărut și la pariuri cu bani: o alegere era judecată mai bine când varianta respinsă ar fi ieșit prost.

Replicarea. Aiyer et al. (2023) au repetat primul experiment, cu analiza înregistrată dinainte, pe 692 de participanți online. Spre deosebire de original, fiecare participant a văzut o singură variantă, nu pe amândouă. Efectul a apărut clar și chiar mai puternic. Decizia medicului a primit 1,81 când operația a reușit și 0,45 când pacientul a murit. Efectul a apărut și la cei 44 de participanți care spuseseră că rezultatul n-ar trebui să conteze.

Nota dată deciziei medicului de a opera, pe o scală de la minus 3 la plus 3. În studiul original, cu 20 de studenți, 0,85 când operația a reușit și minus 0,05 când pacientul a murit. În replicare, cu 692 de participanți, 1,81 și 0,45. Aceeași decizie, alt rezultat Baron și Hershey, 1988; Aiyer et al., 2023 Nota dată deciziei medicului, de la −3 la +3 operație cu 8% risc de deces Studiul original, 20 de studenți operația a reușit 0,85 pacientul a murit −0,05 Replicarea, 692 de participanți operația a reușit 1,81 pacientul a murit 0,45 Decizia era aceeași; s-a schimbat doar dacă pacientul a supraviețuit.
Baron și Hershey (1988), tabelul 1, cazurile 1 și 2; Aiyer et al. (2023), tabelul 5, condițiile cu medicul. În original, fiecare student a evaluat ambele variante; în replicare, fiecare participant a văzut una. Comparați direcția, nu mărimea.

În afara laboratorului. Lefgren, Platt și Price (2015) au urmărit antrenorii din NBA. După o înfrângere, aceștia își schimbă strategia mai des decât după o victorie, chiar și când meciul s-a pierdut la o diferență foarte mică, ceea ce spune foarte puțin despre cât de bună e echipa. Schimbarea apare și când înfrângerea era de așteptat, și când a fost cauzată de factori din afara controlului echipei. Meier, Flepp și Franck (2023) au replicat rezultatul: antrenorii din NBA schimbă mai des primul cinci după înfrângeri la limită decât după victorii la limită. Același tipar a apărut în liga profesionistă feminină, în baschetul universitar și în fotbalul american (NFL), deși în unele cazuri s-a slăbit în timp.

Rezultatul schimbă și ce credeai că se putea prevedea. Kneer și Skoczeń (2023), în zece experimente preînregistrate cu 2.043 de participanți, au arătat că un rezultat dăunător îi face pe oameni să creadă, după aceea, că răul era mai probabil. De aici, cel care a decis pare mai neglijent și mai vinovat. Unele metode de a corecta această distorsiune au funcționat, altele nu.

Exemplu

O echipă lansează un produs după un test bun pe un grup mic de clienți. Lansarea eșuează din cauza unei crize de aprovizionare pe care nimeni n-o anticipa. În ședința de după, decizia de a lansa e numită „pripită”. Dacă lansarea ar fi reușit, aceeași decizie, cu aceleași date, ar fi fost numită „curajoasă”. Exemplul e o ilustrare, nu un studiu citat aici.

Cum îl aplici

Pașii de mai jos sunt un mod practic de aplicare propus de noi, pornind de la studiile citate.

  1. Notează-ți motivele înainte să afli rezultatul. Ce știai, ce opțiuni aveai și ce riscuri ai cântărit. Altfel, după rezultat nu mai poți reconstrui corect ce se putea ști.
  2. Când evaluezi o decizie, întreabă întâi ce se știa atunci. Apoi întreabă dacă rezultatul aduce o informație nouă despre decizie sau a fost doar noroc ori ghinion.
  3. Nu schimba o strategie după un singur eșec la limită. Un meci pierdut la un punct sau un proiect care a eșuat dintr-o cauză externă spune puțin despre cât de bun era planul.
  4. Nu te baza pe faptul că știi de efect. În ambele studii de laborator, efectul a apărut și la cei care spuneau că rezultatul n-ar trebui să conteze. Ajută mai mult un proces scris, stabilit dinainte, decât intenția de a fi corect.

Limite și nuanțe

Surse

Vezi și: Eroarea fundamentală de atribuire, Eroarea retrospectivă (hindsight bias), Regresia spre medie