Maximizing vs satisficing

Maximizare sau „suficient de bine”

model mental · origine: studiu · dovezi: contestate

Pe scurt

Când alegi ceva, poți căuta cea mai bună opțiune posibilă sau te poți opri la prima care e suficient de bună. Herbert Simon, cercetător în economie și psihologie, a numit a doua strategie satisficing. Barry Schwartz și colegii săi au arătat mai târziu că oamenii diferă în ce strategie preferă. Cei care maximizează raportează, în medie, mai puțină satisfacție și mai mult regret. Într-un studiu, aceștia au obținut salarii mai mari la primul loc de muncă, dar au fost mai puțin mulțumiți de el.

Ce spune

Ideea lui Simon. În 1956, Simon a scris că organismele se adaptează „suficient de bine” ca să satisfice, nu, în general, ca să „optimizeze”. Motivul: nimeni nu are nici simțurile, nici mintea necesare pentru a găsi un drum „optim” printre toate posibilitățile. Simon propune în schimb un mecanism de alegere care urmează un drum „satisfăcător”, adică unul care atinge un nivel stabilit pentru fiecare nevoie.

De la strategie la trăsătură. Schwartz et al. (2002) au pornit de la Simon, dar au întrebat altceva: diferă oamenii în cât de mult vor să maximizeze? Autorii descriu diferența astfel: cei care maximizează vor cel mai bun rezultat posibil, cei care fac satisficing vor un rezultat suficient de bun ca să treacă un anumit criteriu. Au construit un chestionar, Maximization Scale, și l-au dat în șapte eșantioane, cu 1.747 de participanți în total (studenți și adulți din comunitate).

Ce au găsit, conform articolului:

• Scorurile mari la maximizare au fost asociate cu mai puțină fericire, optimism, stimă de sine și satisfacție cu viața, și cu mai mult regret, perfecționism și simptome depresive.
• Cei care maximizează au fost mai puțin mulțumiți de deciziile lor de cumpărare și s-au comparat mai des cu alții.
• În două experimente, au fost mai afectați de comparația cu cineva care se descurcă mai bine și mai sensibili la regret într-un joc de negociere.

Mai bine obiectiv, mai rău subiectiv. Iyengar, Wells și Schwartz (2006) au urmărit 548 de studenți din ultimul an, de la 11 universități, pe durata căutării primului loc de muncă. Au măsurat tendința de maximizare la început, în toamnă, apoi au revenit cu chestionare în februarie și în mai. Cei cu tendință mare de maximizare au obținut salarii de început cu 20% mai mari: în medie 44.515 dolari, față de 37.085 la ceilalți. Totuși, au fost mai puțin mulțumiți de postul ales și s-au simțit mai rău pe tot parcursul căutării (mai stresați, mai copleșiți, mai deprimați). Autorii leagă diferența de două lucruri: cei care maximizează se bazau mai mult pe surse externe (clasamente, părerea altora) și se gândeau mai des la opțiunile pe care nu le-au ales.

Exemplu

Exemplul folosit de Iyengar et al. (2006): cauți ceva de văzut la televizor, cu 400 de canale la dispoziție. Cine maximizează trece prin toate canalele ca să fie sigur că alege cea mai bună emisiune. Cine face satisficing se oprește la prima care i se pare suficient de bună.

Un exemplu construit pentru acest text: îți cauți o mașină de spălat. Varianta de maximizare: compari toate modelele din trei magazine, citești zeci de recenzii, amâni decizia două săptămâni și, după cumpărare, te întrebi dacă modelul pe care l-ai lăsat deoparte nu era mai bun. Varianta de satisficing: îți fixezi dinainte trei criterii (capacitate, consum, preț maxim) și cumperi primul model care le îndeplinește pe toate.

Cum îl aplici

Sugestiile de mai jos sunt o extrapolare de la studiile citate, care sunt corelaționale sau făcute în laborator. Ele nu au testat aceste sfaturi.

• Fixează-ți pragul înainte să cauți. Așa descriu Schwartz et al. (2002) strategia lui Simon: îți trebuie doar o scală de evaluare și un prag de acceptare, iar prima opțiune care trece pragul e cea aleasă. Scrie criteriile înainte să începi să te uiți la opțiuni, ca să nu le ridici pe parcurs.
• Alege unde merită să maximizezi. Nu orice decizie merită efortul. Iyengar et al. (2006) au găsit că maximizarea a adus salarii mai mari. La decizii mari și greu de întors, căutarea suplimentară poate plăti. La cele mici și ușor de schimbat, probabil nu.
• După ce ai ales, oprește comparația. Cei care maximizează s-au gândit mai des la opțiunile respinse, iar asta a mers împreună cu mai puțină satisfacție (Iyengar et al., 2006). Evită să continui să cauți după decizie.
• Atenție la clasamente și la ce aleg alții. Aceiași autori au găsit că cei care maximizează se bazau mai mult pe surse externe. Întreabă-te dacă criteriile tale sunt ale tale.

Limite și nuanțe

• Datele sunt mai ales corelaționale. Schwartz et al. (2002) scriu explicit că primul lor studiu nu spune nimic despre direcția cauzalității. Ei presupun că maximizarea duce la nefericire, dar recunosc și varianta inversă: oamenii nefericiți ar putea fi dezamăgiți de alegerile lor și ar încerca mereu să aleagă „mai bine”.
• Nu e clar ce măsoară chestionarele. Cheek și Schwartz (2016) notează că scala din 2002 a fost criticată și că au apărut aproape o duzină de alte scale, cu rezultate care se contrazic. Ei propun o definiție cu două componente: obiectivul de a alege cea mai bună opțiune și strategia de a căuta printre alternative. Dificultatea de a decide și regretul ar fi, în modelul lor, cauze sau urmări ale maximizării, nu parte din ea. Asta contează, pentru că unele scale vechi le măsurau împreună.
• Efectul depinde de context. Meta-analiza lui Belli et al. (2022), cu 683 de efecte din 108 articole și 47.245 de respondenți, a căutat condițiile în care legătura dintre maximizare și starea de bine e mai slabă sau mai puternică. Ipotezele lor despre concentrarea pe procesul alegerii, nu pe rezultat, au fost confirmate. Ipotezele despre alegeri mai simple au fost confirmate doar parțial.
• Salariul mai mare nu înseamnă că maximizarea l-a produs. Iyengar et al. (2006) au găsit mai mulți maximizatori în universitățile de top, deci o parte din diferență poate veni din alte avantaje. Autorii notează însă că maximizarea nu a fost legată de media notelor, un alt indicator al performanței academice. Studiul nu poate exclude orice altă explicație.
• Satisficing nu înseamnă standarde joase. Pragul poate fi ridicat. Diferența e că, odată trecut pragul, căutarea se oprește.

Surse

• Herbert A. Simon (1956). Rational choice and the structure of the environment
• Barry Schwartz, Andrew Ward, John Monterosso, Sonja Lyubomirsky, Katherine White, Darrin R. Lehman (2002). Maximizing Versus Satisficing: Happiness Is a Matter of Choice
• Sheena S. Iyengar, Rachael E. Wells, Barry Schwartz (2006). Doing Better but Feeling Worse: Looking for the “Best” Job Undermines Satisfaction
• Nathan N. Cheek, Barry Schwartz (2016). On the meaning and measurement of maximization
• Alex Belli, François A. Carrillat, Natalina Zlatevska, Elizabeth Cowley (2022). The wellbeing implications of maximizing: A conceptual framework and meta-analysis

Vezi și: Diminishing returns, Opportunity cost, Pareto principle