Maximizare sau „suficient de bine”
Maximizing vs satisficing
Afirmația evaluată: Cei care caută cea mai bună opțiune sunt mai puțin mulțumiți decât cei care aleg ce e suficient de bun.
Publicat , actualizat · cum lucrăm
Pe scurt
Când alegi ceva, poți căuta cea mai bună opțiune posibilă sau te poți opri la prima care e suficient de bună. Herbert Simon, cercetător în economie și psihologie, a numit a doua strategie satisficing. Barry Schwartz și colegii săi au arătat mai târziu că oamenii diferă în ce strategie preferă. Cei care maximizează raportează, în medie, mai puțină satisfacție și mai mult regret. Într-un studiu, aceștia au obținut salarii mai mari la primul loc de muncă, dar au fost mai puțin mulțumiți de el.
Ce spune
Ideea lui Simon. În 1956, Simon a scris că organismele se adaptează „suficient de bine” ca să satisfice, nu, în general, ca să „optimizeze”. Schwartz et al. (2002) rezumă ideea astfel: din cauza limitelor în felul în care procesăm informația, oamenii nu pot găsi cea mai bună opțiune dintre toate. Le ajung o scală pe care să evalueze opțiunile și un prag de acceptare: evaluează opțiunile pe rând, iar prima care trece pragul e cea aleasă.
De la strategie la trăsătură. Schwartz et al. (2002) au pornit de la Simon, dar au întrebat altceva: diferă oamenii în cât de mult vor să maximizeze? Autorii descriu diferența astfel: cei care maximizează vor cel mai bun rezultat posibil, cei care fac satisficing vor un rezultat suficient de bun ca să treacă un anumit criteriu. Au construit un chestionar, Maximization Scale, și l-au dat în șapte eșantioane, cu 1.747 de participanți în total (studenți și adulți din comunitate).
Ce au găsit, conform articolului:
- Scorurile mari la maximizare au fost asociate cu mai puțină fericire, optimism, stimă de sine și satisfacție cu viața, și cu mai mult regret, perfecționism și simptome depresive.
- Cei care maximizează au fost mai puțin mulțumiți de deciziile lor de cumpărare și s-au comparat mai des cu alții.
- În două experimente, au fost mai afectați de comparația cu cineva care se descurcă mai bine și mai sensibili la regret într-un joc de negociere.
Mai bine obiectiv, mai rău subiectiv. Iyengar, Wells și Schwartz (2006) au măsurat tendința de maximizare a unor studenți în toamna ultimului an, apoi i-au urmărit pe parcursul anului, cât și-au căutat primul loc de muncă. Cei cu tendință mare de maximizare au obținut salarii de început cu 20% mai mari. Totuși, au fost mai puțin mulțumiți de postul ales și au trăit mai multe emoții negative pe tot parcursul căutării. Autorii leagă diferența de două lucruri: cei care maximizează se bazau mai mult pe surse externe de informație și se fixau mai mult pe opțiunile pe care le aveau și pe cele pe care nu le-au ales.
Exemplu
Exemplele de mai jos sunt construite pentru acest text. Cauți ceva de văzut la televizor, cu sute de canale la dispoziție. Cine maximizează trece prin toate canalele ca să fie sigur că alege cea mai bună emisiune. Cine face satisficing se oprește la prima care i se pare suficient de bună.
La fel când îți cauți o mașină de spălat. Varianta de maximizare: compari toate modelele din trei magazine, citești zeci de recenzii, amâni decizia două săptămâni și, după cumpărare, te întrebi dacă modelul pe care l-ai lăsat deoparte nu era mai bun. Varianta de satisficing: îți fixezi dinainte trei criterii (capacitate, consum, preț maxim) și cumperi primul model care le îndeplinește pe toate.
Cum îl aplici
Sugestiile de mai jos sunt o extrapolare de la studiile citate, care sunt corelaționale sau făcute în laborator. Ele nu au testat aceste sfaturi.
- Fixează-ți pragul înainte să cauți. Așa descriu Schwartz et al. (2002) strategia lui Simon: îți trebuie doar o scală de evaluare și un prag de acceptare, iar prima opțiune care trece pragul e cea aleasă. Scrie criteriile înainte să începi să te uiți la opțiuni, ca să nu le ridici pe parcurs.
- Alege unde merită să maximizezi. Nu orice decizie merită efortul. Iyengar et al. (2006) au găsit că maximizarea a mers împreună cu salarii mai mari. La decizii mari și greu de întors, căutarea suplimentară poate plăti. La cele mici și ușor de schimbat, probabil nu.
- După ce ai ales, oprește comparația. Cei care maximizează s-au gândit mai des la opțiunile respinse, iar asta a mers împreună cu mai puțină satisfacție (Iyengar et al., 2006). Evită să continui să cauți după decizie.
- Atenție la clasamente și la ce aleg alții. Aceiași autori au găsit că cei care maximizează se bazau mai mult pe surse externe. Întreabă-te dacă criteriile tale sunt ale tale.
Limite și nuanțe
- Datele sunt mai ales corelaționale. Schwartz et al. (2002) scriu explicit că primul lor studiu nu spune nimic despre direcția cauzalității. Ei presupun că maximizarea duce la nefericire, dar recunosc și varianta inversă: oamenii nefericiți ar putea fi dezamăgiți de alegerile lor și ar încerca mereu să aleagă „mai bine”.
- Nu e clar ce măsoară chestionarele. Cheek și Schwartz (2016) notează că scala din 2002 a fost criticată și că au apărut aproape o duzină de alte scale, cu rezultate care se contrazic. Ei propun o definiție cu două componente: obiectivul de a alege cea mai bună opțiune și strategia de a căuta printre alternative. Dificultatea de a decide și regretul ar fi, în modelul lor, cauze sau urmări ale maximizării, nu parte din ea. Asta contează, pentru că unele scale vechi le măsurau împreună.
- Efectul depinde de context. Meta-analiza lui Belli et al. (2022), cu 683 de efecte din 108 articole și 47.245 de respondenți, a căutat condițiile în care legătura dintre maximizare și starea de bine e mai slabă sau mai puternică. Ipotezele lor despre concentrarea pe procesul alegerii, nu pe rezultat, au fost confirmate. Ipotezele despre alegeri mai simple au fost confirmate doar parțial.
- Salariul mai mare nu înseamnă că maximizarea l-a produs. Studiul lui Iyengar et al. (2006) e corelațional: cei care maximizează pot diferi de ceilalți și prin alte lucruri care influențează salariul. N-am putut citi articolul integral, deci nu știm cât de bine au ținut autorii cont de astfel de diferențe.
- Satisficing nu înseamnă standarde joase. Pragul poate fi ridicat. Diferența e că, odată trecut pragul, căutarea se oprește.
- Ce am citit. Am citit integral articolul lui Schwartz et al. (2002), dintr-o copie de pe site-ul lui Sonja Lyubomirsky, una dintre autoare, salvată în arhiva web, și articolul lui Cheek și Schwartz (2016), de la Cambridge University Press. Din Iyengar et al. (2006) și Belli et al. (2022) am citit doar rezumatele. Articolul lui Simon (1956) nu l-am putut citi integral: citatul lui e cel reprodus pe larg în literatura de specialitate, iar explicația ideii vine din Schwartz et al. (2002).
- Revizuit pe 7 octombrie 2026. Am scos detaliile din studiul lui Iyengar et al. (2006) pe care nu le-am putut verifica: numărul de studenți și de universități, salariile exacte, exemplul cu canalele de televizor și observațiile despre universitățile de top și media notelor. Am refăcut explicația ideii lui Simon după Schwartz et al. (2002) și am adăugat această listă.
Surse
- Herbert A. Simon (1956). Rational choice and the structure of the environment
- Barry Schwartz, Andrew Ward, John Monterosso, Sonja Lyubomirsky, Katherine White, Darrin R. Lehman (2002). Maximizing Versus Satisficing: Happiness Is a Matter of Choice
- Sheena S. Iyengar, Rachael E. Wells, Barry Schwartz (2006). Doing Better but Feeling Worse: Looking for the “Best” Job Undermines Satisfaction
- Nathan N. Cheek, Barry Schwartz (2016). On the meaning and measurement of maximization
- Alex Belli, François A. Carrillat, Natalina Zlatevska, Elizabeth Cowley (2022). The wellbeing implications of maximizing: A conceptual framework and meta-analysis
Vezi și: Costul de oportunitate, Principiul lui Pareto (regula 80/20), Randamente descrescătoare