neur.ro

Costul de oportunitate

Opportunity cost

tip: model mental · origine: studiu · dovezi: solide · teme: alegeri și costuri

Afirmația evaluată: Oamenii nu se gândesc mereu singuri la alternativa la care renunță, iar o amintire a ei le schimbă alegerea.

Publicat , actualizat · cum lucrăm

Pe scurt

Orice alegere înseamnă să renunți la altceva: bani, timp sau atenție puși într-un loc nu mai pot fi puși în altul. Costul de oportunitate e valoarea celei mai bune alternative la care renunți. Ideea vine din economie. Psihologia deciziei a arătat că oamenii neglijează adesea acest cost: când li se amintește ce altceva ar putea face cu banii, cumpără mai rar. O meta-analiză din 2023 confirmă efectul, dar arată că e mult mai mic decât în primul studiu.

Ce spune

Neglijarea costului de oportunitate. Frederick, Novemsky, Wang, Dhar și Nowlis (2009) pornesc de la observația că, pentru a lua în calcul costul de oportunitate, trebuie să-ți imaginezi activ alternativele la care renunți. Concluzia lor e că oamenii de multe ori nu fac asta. Au testat ideea cu schimbări minime de formulare, care nu adaugă nicio informație nouă. În primul lor studiu, participanții își imaginau că pot cumpăra un DVD cu 14,99 dolari. Pentru jumătate dintre ei, varianta de refuz era „Nu cumpăr”. Pentru cealaltă jumătate era „Păstrez cei 14,99 dolari pentru alte cumpărături”, ceea ce înseamnă exact același lucru. Cu prima formulare au spus că ar cumpăra 75%, cu a doua 55%. Într-un alt studiu, între două modele de iPod, ponderea celui mai ieftin s-a dublat aproximativ când diferența de preț a fost descrisă ca „rămânându-ți 100 de dolari”.

Logica e simplă: dacă oamenii s-ar gândi singuri la alternative, astfel de reformulări nu ar avea niciun efect. Potrivit rezumatului articolului, efectele au apărut și în condiții care îi încurajau pe participanți să reflecteze mai mult, iar sensibilitatea la aceste amintiri depinde de atitudinea fiecăruia față de cheltuieli.

Cât de mare e efectul, de fapt. Maguire, Persson și Tinghög (2023) au făcut o meta-analiză preînregistrată, adică cu metoda anunțată dinainte. Au adunat 39 de experimente din 12 studii, publicate și nepublicate, cu 12.093 de participanți. Efectul mediu a fost d = 0,22, față de 0,45–0,85 în studiile lui Frederick et al. Indicele d arată cât de mare e diferența dintre grupuri; după convențiile lui Cohen, 0,2 înseamnă un efect mic. Experimentele din 2009 s-au dovedit diferite de toate celelalte și explicau semnele de publicare selectivă. Fără ele, testele pentru publicare selectivă nu mai erau semnificative, iar efectul a scăzut la d = 0,16, cu un interval de 0,10–0,22. Concluzia autorilor: fenomenul e robust, dar mic.

Frederick et al. (2009): 75% spun că ar cumpăra DVD-ul când refuzul e formulat „Nu cumpăr”, dar 55% când e formulat „Păstrez 14,99 $ pentru alte cumpărături”. Mărimea efectului: între 0,45 și 0,85 în studiile din 2009, 0,22 în meta-analiza din 2023 și 0,16 fără studiile din 2009. Studiul 1A: un DVD de 14,99 $ câți ar cumpăra, după cum e formulat refuzul „Nu cumpăr” 75% „Păstrez 14,99 $ pentru alte cumpărături” 55% Cât de mare e efectul mărimea efectului (d) Frederick et al., 2009 0,45–0,85 meta-analiza, 39 teste 0,22 fără studiile din 2009 0,16 Efectul rămâne după corectare, dar e de câteva ori mai mic decât în primul studiu.
Procentele din studiul 1A și intervalul 0,45–0,85 sunt cele raportate de Maguire et al. (2023) despre Frederick et al. (2009). Bara colorată de sus: varianta care amintește de ce altceva s-ar putea face cu banii.

Nici economiștii nu cad de acord. Ferraro și Taylor (2005) au pus o întrebare dintr-un manual introductiv de economie unor economiști cu doctorat și unor doctoranzi, la congresul anual al asociațiilor americane de științe sociale (ASSA) din 2005. Ai câștigat un bilet gratuit, fără valoare de revânzare, la un concert Eric Clapton. În aceeași seară cântă Bob Dylan, iar biletul la el costă 40 de dolari, deși ai fi dispus să plătești până la 50. Care e costul de oportunitate al concertului Clapton? Răspunsul considerat corect e „10 dolari”, adică 50 minus 40. L-au ales doar 43 din 199 de respondenți (21,6%), iar răspunsurile s-au împărțit aproape egal între cele patru variante. Potter și Sanders (2012) au contestat concluzia: după cum contabilizezi costul, arată ei, fiecare dintre răspunsuri poate fi apărat, iar întrebarea nu măsoară cât înțeleg economiștii conceptul. Lecția practică e că, deși ideea e simplă, calculul concret depinde de ce anume consideri „alternativă”.

Exemplu

Exemplele de mai jos sunt construite pentru acest text, nu luate din studii.

Alegi între două telefoane, unul de 4.000 de lei și unul de 2.800. Întrebarea „merită diferența?” rămâne abstractă. Întrebarea „vreau telefonul scump sau pe cel ieftin plus un weekend la munte de 1.200 de lei?” face alternativa concretă, și decizia se poate schimba.

O seară liberă poate fi petrecută derulând pe telefon, și pare că nu te costă nimic. Costul de oportunitate e cel mai bun lucru pe care l-ai fi făcut altfel: o carte, o plimbare, o discuție cu cineva apropiat.

Cum îl aplici

Pașii de mai jos sunt un mod practic de aplicare propus de noi. Singurul lucru testat în studii e că formularea explicită a alternativei schimbă alegerea.

  1. Pune alternativa în cuvinte. În loc de „cumpăr sau nu?”, întreabă-te „cumpăr asta sau păstrez banii pentru X?”, unde X e ceva concret pe care chiar ți-l dorești. E aceeași schimbare de formulare care a schimbat alegerile în studii.
  2. Traduce diferența de preț în altceva. Când alegi între o variantă scumpă și una ieftină, spune diferența cu voce tare: „varianta mai ieftină îmi lasă 300 de lei pentru…”.
  3. Aplică și la timp. O oră pusă într-o ședință fără rost e o oră care nu mai merge în altceva. Costul de oportunitate nu se măsoară doar în bani.
  4. Nu transforma totul într-un calcul. Nu orice decizie mică merită analizată. Vezi intrarea despre maximizare și satisficing.

Limite și nuanțe

Surse

Vezi și: Costul acțiunii și costul inacțiunii, Costul irecuperabil, Maximizare sau „suficient de bine”