Cost of action vs cost of inaction
Costul acțiunii și costul inacțiunii
Pe scurt
Când te gândești dacă să faci ceva, compari de obicei riscurile acțiunii cu o variantă „sigură”: să nu faci nimic. Dar inacțiunea nu e neutră. Are și ea costuri, doar că se văd mai greu. Modelul propune să le pui pe amândouă pe masă: ce te costă dacă acționezi și ce te costă dacă nu acționezi. Cercetarea explică de ce e nevoie de pasul ăsta. Tindem să judecăm mai aspru răul produs de o acțiune decât același rău produs prin inacțiune. Totuși, când privim înapoi la viața noastră, regretăm mai des ce nu am făcut.
Ce spune
Răul produs prin acțiune cântărește mai mult. Ritov și Baron (1990) le-au dat unor studenți un scenariu ipotetic. O boală ucide 10 din 10.000 de copii. Un vaccin o previne complet, dar poate ucide el însuși, prin efecte secundare, un anumit număr de copii. Participanții trebuiau să spună care e riscul maxim acceptabil al vaccinului pentru ca statul să-l facă obligatoriu.
Orice risc sub 10 la 10.000 ar fi însemnat mai puține decese decât fără vaccin. Totuși, doar 9% dintre participanți au acceptat un risc de 9 la 10.000 sau mai mare. 23% au spus că nu trebuie acceptat niciun risc, iar 57% au ales un prag între 1 și 8 la 10.000. Mulți au explicat că vaccinarea ar însemna să cauzezi moartea unor copii, lucru pe care îl considerau greșit chiar dacă salva mai mulți.
Autorii numesc fenomenul omission bias, adică preferința pentru răul produs prin omisiune în locul unui rău egal sau mai mic produs printr-o acțiune. Ei îl descriu ca pe o generalizare exagerată a diferenței dintre a face și a nu face, aplicată într-o situație în care diferența nu contează.
Pe termen scurt regretăm acțiunile, pe termen lung inacțiunile. Gilovich și Medvec (1995) pornesc de la un scenariu clasic al lui Kahneman și Tversky. Doi investitori pierd câte 1.200 de dolari: unul pentru că și-a schimbat acțiunile, celălalt pentru că nu le-a schimbat. 92% dintre respondenți au spus că cel care a acționat regretă mai mult.
Gilovich și Medvec arată însă că tabloul se schimbă în timp:
- Regretele unei vieți. I-au rugat pe 77 de oameni (profesori pensionari, locatari ai unor cămine de bătrâni, studenți și angajați ai universității) să-și spună cele mai mari regrete. Din cele 213 regrete, cele legate de ce nu au făcut au fost de aproape două ori mai multe decât cele legate de ce au făcut: 63% față de 37%.
- Doi studenți, două alegeri. Într-un scenariu, un student se transferă la altă universitate, iar altul rămâne. Amândoi ajung să-și regrete decizia. 76% dintre participanți au spus că cel care s-a transferat regretă mai mult imediat. Întrebați despre termenul lung, 63% au spus că regretă mai mult cel care a rămas.
Autorii propun mai multe explicații. Cu timpul, durerea după o acțiune greșită scade, de exemplu pentru că o repari sau îi găsești o parte bună. În schimb, ne convingem tot mai mult că „am fi putut” face lucrul pe care nu l-am făcut.
Exemplu
Un exemplu construit pentru acest text: te gândești de un an să ceri o mărire de salariu, dar amâni. Costul acțiunii se vede imediat: o discuție incomodă și riscul unui refuz. Costul inacțiunii nu apare nicăieri pe loc. E diferența de salariu, lună de lună, plus faptul că nimeni nu află că ți-o doreai. Dacă pui pe hârtie doar prima coloană, a nu face nimic pare mereu varianta sigură.
Cum îl aplici
Pașii de mai jos sunt un mod practic de aplicare propus de noi. Studiile citate nu i-au testat.
- Scrie inacțiunea ca pe o opțiune separată. În loc de „fac X sau nu?”, scrie două coloane: „dacă fac X” și „dacă nu fac nimic”. Pentru fiecare, notează ce se întâmplă peste o lună și peste câțiva ani.
- Compară aceleași tipuri de rău. Omission bias înseamnă că un rău produs prin acțiune pare mai grav decât același rău produs prin inacțiune (Ritov și Baron, 1990). Întreabă-te: dacă rezultatul ar fi fost același, l-aș judeca la fel indiferent dacă vine din ce am făcut sau din ce n-am făcut?
- Gândește-te și la regretul de peste ani. Pe termen scurt, acțiunea greșită doare mai tare. Pe termen lung, oamenii din studiul lui Gilovich și Medvec au pomenit mai des ce nu au făcut. Întreabă-te ce vei regreta peste zece ani, nu doar mâine.
- Nu transforma asta în „acționează mereu”. Uneori a nu face nimic chiar e alegerea mai bună. Scopul e să compari corect, nu să favorizezi acțiunea.
Limite și nuanțe
- Scenariile sunt ipotetice. Studiul lui Ritov și Baron a folosit un scenariu imaginar, cu 53 de studenți în primul experiment. Ce spun oamenii într-un chestionar poate diferi de ce fac când decizia e reală.
- Tiparul regretului s-a replicat, dar mai slab. Yeung și Feldman (2022) au reluat patru dintre studiile din 1994, cu 988 de participanți online din SUA. Au confirmat rezultatele în trei dintre ele, dar cu efecte mai slabe. În al patrulea nu au găsit tiparul. Autorii discută mai multe explicații posibile, inclusiv schimbări în felul în care oamenii înțeleg „acțiune” și „inacțiune”.
- Eșantionul cu regretele unei vieți e mic. Au fost 77 de persoane, din jurul unei singure universități americane. Diferența dintre vârstnici și tineri (74% față de 61% regrete ale inacțiunii) nu a fost semnificativă statistic, după cum notează chiar autorii.
- Diferența dintre a face și a nu face nu e mereu irelevantă. Ritov și Baron vorbesc de o generalizare exagerată. În multe situații morale și juridice, distincția contează pe bună dreptate. Problema apare când o aplici acolo unde rezultatele sunt cele care contează.
Surse
- Ilana Ritov, Jonathan Baron (1990). Reluctance to vaccinate: Omission bias and ambiguity
- Thomas Gilovich, Victoria Husted Medvec (1995). The experience of regret: What, when, and why
- Siu Kit Yeung, Gilad Feldman (2022). Revisiting the Temporal Pattern of Regret in Action Versus Inaction: Replication of Gilovich and Medvec (1994) With Extensions Examining Responsibility
Vezi și: First-order negative, second-order positive, Opportunity cost, Sunk cost