neur.ro

Costul acțiunii și costul inacțiunii

Cost of action vs cost of inaction

tip: model mental · origine: studiu · dovezi: susținute · teme: alegeri și costuri

Afirmația evaluată: Judecăm mai aspru răul făcut printr-o acțiune decât același rău făcut prin inacțiune.

Publicat , actualizat · cum lucrăm

Pe scurt

Când te gândești dacă să faci ceva, compari de obicei riscurile acțiunii cu o variantă „sigură”: să nu faci nimic. Dar inacțiunea nu e neutră. Are și ea costuri, doar că se văd mai greu. Modelul propune să le pui pe amândouă pe masă: ce te costă dacă acționezi și ce te costă dacă nu acționezi. Cercetarea explică de ce e nevoie de pasul ăsta. Tindem să judecăm mai aspru răul produs de o acțiune decât același rău produs prin inacțiune. Totuși, când privim înapoi la viața noastră, regretăm mai des ce nu am făcut.

Ce spune

Răul produs prin acțiune cântărește mai mult. Ritov și Baron (1990) le-au dat unor studenți un scenariu ipotetic. O boală ucide 10 din 10.000 de copii. Un vaccin o previne complet, dar poate ucide el însuși, prin efecte secundare, un anumit număr de copii. Participanții trebuiau să spună care e riscul maxim acceptabil al vaccinului pentru ca statul să-l facă obligatoriu.

Orice risc sub 10 la 10.000 ar fi însemnat mai puține decese decât fără vaccin. Totuși, doar 9% dintre participanți au acceptat un risc de 9 la 10.000 sau mai mare. 23% au spus că nu trebuie acceptat niciun risc, iar 57% au ales un prag între 1 și 8 la 10.000. Mulți au explicat că vaccinarea ar însemna să cauzezi moartea unor copii, lucru pe care îl considerau greșit chiar dacă salva mai mulți.

Autorii numesc fenomenul omission bias, adică preferința pentru răul produs prin omisiune în locul unui rău egal sau mai mic produs printr-o acțiune. Ei îl descriu ca pe o generalizare exagerată a diferenței dintre a face și a nu face, aplicată într-o situație în care diferența nu contează.

Cât de solid e efectul. Yeung, Yay și Feldman (2022) au făcut o meta-analiză preînregistrată, adică cu metoda anunțată dinainte: 21 de eșantioane din 13 articole, cu 49 de efecte. Efectul mediu a fost g = 0,45, cu un interval larg, de 0,14–0,77. Indicele g arată cât de mare e diferența; după convențiile lui Cohen, 0,5 înseamnă un efect mediu. Rezultatul depinde însă de ce se măsoară. Efectul e clar la judecata morală (g = 0,71): un rău făcut printr-o acțiune pare mai greșit decât același rău făcut prin inacțiune. E mai slab la cât de vinovat e cineva (g = 0,32). La decizii propriu-zise, ca în scenariul cu vaccinul, nu a ieșit sigur (g = 0,30, cu un interval care include zero), dar acolo au fost doar 4 studii. Corecțiile pentru studiile nepublicate au dat rezultate amestecate: unele păstrează efectul, altele îl reduc până aproape de zero.

Pe termen scurt regretăm acțiunile, pe termen lung inacțiunile. Kahneman și Tversky (1982) arătaseră că, după un rezultat prost, oamenii cred că regretă mai mult cel care a acționat. Gilovich și Medvec (1994) au arătat că tabloul se schimbă în timp. Cifrele de mai jos sunt cele din studiul lor, așa cum le prezintă replicarea lui Yeung și Feldman (2022):

Scenariul cu cei doi studenți. Imediat, 76% dintre participanți în studiul din 1994 și 61% în replicarea din 2022 cred că regretă mai mult cel care s-a transferat. Pe termen lung, 64% și, respectiv, 58% cred că regretă mai mult cel care a rămas. Cine regretă mai mult? scenariul cu cei doi studenți: originalul și replicarea Imediat: cel care s-a transferat 1994, 80 de participanți 76% 2022, 493 de participanți 61% Pe termen lung: cel care a rămas 1994 64% 2022 58% 50% Regretul se mută de la acțiune la inacțiune
Gilovich și Medvec (1994), studiul 3, cu cifrele raportate de Yeung și Feldman (2022), și replicarea acestora. Barele pornesc de la 0, iar 100% ar fi lățimea întreagă. Linia punctată marchează 50%.

Gilovich și Medvec (1995) propun mai multe explicații. Oamenii fac mai mult ca să repare greșelile făcute prin acțiune decât pe cele făcute prin inacțiune, așa că regretul după o acțiune slăbește. În schimb, cu timpul devenim tot mai siguri că am fi reușit dacă am fi acționat, pentru că uităm riscurile și incertitudinea de atunci.

Exemplu

Un exemplu construit pentru acest text: te gândești de un an să ceri o mărire de salariu, dar amâni. Costul acțiunii se vede imediat: o discuție incomodă și riscul unui refuz. Costul inacțiunii nu apare nicăieri pe loc. E diferența de salariu, lună de lună, plus faptul că nimeni nu află că ți-o doreai. Dacă pui pe hârtie doar prima coloană, a nu face nimic pare mereu varianta sigură.

Cum îl aplici

Pașii de mai jos sunt un mod practic de aplicare propus de noi. Studiile citate nu i-au testat.

  1. Scrie inacțiunea ca pe o opțiune separată. În loc de „fac X sau nu?”, scrie două coloane: „dacă fac X” și „dacă nu fac nimic”. Pentru fiecare, notează ce se întâmplă peste o lună și peste câțiva ani.
  2. Compară aceleași tipuri de rău. Omission bias înseamnă că un rău produs prin acțiune pare mai grav decât același rău produs prin inacțiune (Ritov și Baron, 1990). Întreabă-te: dacă rezultatul ar fi fost același, l-aș judeca la fel indiferent dacă vine din ce am făcut sau din ce n-am făcut?
  3. Gândește-te și la regretul de peste ani. Pe termen scurt, acțiunea greșită doare mai tare. Pe termen lung, oamenii din studiul lui Gilovich și Medvec au spus mai des că regretă ce nu au făcut. Întreabă-te ce vei regreta peste zece ani, nu doar mâine.
  4. Nu transforma asta în „acționează mereu”. Uneori a nu face nimic chiar e alegerea mai bună. Scopul e să compari corect, nu să favorizezi acțiunea.

Limite și nuanțe

Surse

Vezi și: Costul de oportunitate, Costul irecuperabil, Efectul de înzestrare și preferința pentru status quo, Negativ la ordinul întâi, pozitiv la ordinul al doilea